LA MULȚI ANI PREA CUCERNICE PĂRINTE EUGEN VORNICU!

Viața parohiei Iulie 15, 2021

  Părintele Eugen Vornicu a fost slujitor la Biserica Călinești-Bucecea. În anul 1987, a fost numit preot II la parohia „Nașterea Maicii Domnului” - Pacea. În data de 11 iulie 1993, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Pacea a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei de atunci, Daniel, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, părintele Eugen Vornicu a primit distincția de „iconom”.

☺ Prea Cucernice Părinte Eugen Vornicu!
♥ Cu prilejul aniversării zilei de naștere a Sfinției Voastre (68 ani), vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală, misionară și socială.
☺ Cu frățeasca dragoste în Hristos vă felicităm în această zi importantă din viața Sfinției Voastre, adresându-vă călduroase urări de tot binele și mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pe care o desfășurați pe tărâmul duhovnicesc.
♥ Ziua de astăzi să vă fie plină de recunoștința și lumină față de darul vieții pe care l-ați primit de la Dăruitorul Ceresc.

✝Anii trăiți să fie ani ai mântuirii și ai sfințirii vieții, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii și sfințirii umanității. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, să vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Taină a preoției și multă credință față de Biserică și credincioșii ei.

✝Întru mulţi şi fericiţi ani!

♥ Cu deosebit respect, enoriașii parohiei „Nașterea Maicii Domnului” - Pacea.

Citește alte articole despre: Viața parohiei